Fiecare posesor de autoturism trebuie să efectueze ITP-ul la anumite intervale, pentru a putea circula pe drumurile publice. Ce înseamnă ITP? Inspecția Tehnică Periodică (ITP) se realizează la intervalele stabilite de legislație, adică la 3 ani pentru un autoturism nou, la un interval de 2 ani pentru mașinile cu o vechime mai mică de 12 ani și în fiecare an pentru autoturismele mai vechi de 12 ani. Inspecția se face doar în stațiile autorizate să facă o inspecție tehnică periodică, pentru că acestea sunt singurele care pot determina starea tehnică și pot nota în talonul mașinii perioadele de inspecție.
Înainte de a merge cu mașina la verificarea ITP, trebuie să pregătești anumite documente ce vor fi solicitate la stațiile autorizate și să te asiguri că mașina ta este pregătită pentru a trece cu bine toate verificările necesare.


Acte necesare


Este bine să știi din timp ce acte trebuie la ITP și să te asiguri că le ai pe toate pregătite și în termenul de valabilitate când te vei prezenta cu mașina la inspecție:
- certificatul de înmatriculare al autovehiculului (în original) sau autorizaţia provizorie de circulaţie;
- cartea de identitate a autovehiculului (în cazul în care maşină este în leasing sau aparţine unei persoane juridice este necesară o copie după cartea de identitate a maşinii, ştampilată de proprietar, având menţiunea „conform cu originalul”);
- asigurarea obligatorie RCA, valabilă la data la care se efectuează ITP-ul;
- cartea de identitate a persoanei care se prezintă cu autoturismul la inspecţie


Ce se verifică la ITP


Dacă ai o mașină nouă și te gândești ce se verifică la ITP, este bine să cunoști etapele pe care inspectorii le parcurg la o verificare de acest tip. Astfel, se analizează, în aproximativ această ordine, seria motorului şi a şasiului, luminile, suspensiile, amortizoarele, frânele, trenul de rulare, direcţia, tensiunea de la borna bateriei, existenţa triunghiului reflectorizant, a extinctorului şi a trusei medicale, conformitatea dimensiunilor anvelopelor, conform cu cele de pe talon.

În funcție de gravitate, în urma acestor verificări se pot constata trei tipuri de deficiențe:
- deficiențe minore, care nu au un impact semnificativ asupra siguranței mașinii;
- deficiențe majore, care pot compromite siguranța vehiculului și a celorlalți participanți la trafic;
- deficențe grave, cu risc direct și imediat asupra sigurnței rutiere sau care au impact semnifiicativ asupra mediului.
Dacă se constată deficiențe minore, precum fisuri ale geamurilor, oglinzi deteriorate, zone ruginite pe caroserie, dar care nu sunt străpunse, inspecția este considerată ca fiind trecută cu succes. Deficiențele majore și cele grave trebuie remediate de posesorul autivehiculului în cel mult 30 de zile și mașina trebuie să efectueze un nou ITP.


Ce să faci înainte de inspecție


1. Să te asiguri că ai toate documentele necesare pentru a efectua ITP-ul
2. Să speli mașina înainte de a te prezenta la inspecție, atât la exterior, cât și la interior.
3. Fă chiar tu o inspectare simplă a mașinii, pentru a te asigura că luminile și semnalizarea funcționează, cauciucurile nu au o uzură peste norme, ai stingător și trusă medicală